”Împreună suntem mai puternici,” băieții noștri de la handbal rămân fideli acestei devize chiar și în vremuri de restriște pentru sport. Suntem uniți în spirit în timp ce păstrăm regulile de distanțare socială. Siguranța sportivilor noștri și a celor apropiați rămâne pe primul loc.
Monthly Archives: April 2020
Unu într-o barcă …
Separați, dar împreună, echipa de canotaj reușește să depăşească nivelurile curente de pregătire în antrenament. #csupolitmdeacasă
Atletism COVID-19
Federaţia Română de Atletism anunţă prelungirea termenului de suspendare a tuturor competițiilor până în data de 15 iunie.
În contextul prelungirii stării de urgenţă până în data de 16 mai şi a păstrării în vigoare a tuturor măsurilor de prevenţie şi securitate stipulate în ordonanţele militare emise în ultimul timp de Guvernul României (Ordonanţa Militară nr. 9 din 16.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19), Federaţia Română de Atletism decide suspendarea tuturor competițiilor până în data de 15 iunie (spiriduşi, C4, C3, C2, C1, J3, J2, J1, T, S, M).
În cazul modificării măsurilor luate de Guvernul României şi Preşedinţia României, această decizie poate suferi modificări care vor fi comunicate imediat în momentul adoptării.
Federaţia Română de Atletism consideră că 15 iunie este un termen corect pentru demararea competiţiilor de atletism. Astfel, sportivilor li se va permite ca, la ieşirea din starea de urgenţă, să îşi reia antrenamentele în condiţii cât mai aproape de cele obişnuite şi dispună de o perioadă suficientă pentru a fi pregătiţi să concureze. Totodată organizatorilor de competiţii li se va permite organizarea în bune condiţii a competiţiilor de atletism. În federaţie se va lucra în perioada următoare la un nou calendar competiţional în care se vor realoca competiţiile din perioada martie – iunie, existând însă şi posibilitatea anulării unora dintre acestea. Calendarul competiţional va fi aprobat în şedinţa Consiliului Federal care va avea loc cu proxima ocazie după ridicarea stării de urgenţă şi comunicarea noilor măsuri de prevenţie a pandemiei de COVID-19.
Federaţia Română de Atletism reia recomandarea făcută cluburilor care au sportivi de performanţă şi de înaltă performanţă să păstreze o legătură strânsă cu aceştia, să îi monitorizeze şi să îi sfătuiască în legătură cu toate aspectele ridicate de măsurile de autoizolare recomandate/ impuse de Guvernul României.
Este o situaţie care a ridicat probleme extrem de dificile tuturor celor implicaţi în activitatea atletică şi care cere răbdare, calm şi înţelegere pentru a putea fi depăşită cât mai uşor. Sănătatea noastră, a tuturor, este cel mai important lucru şi respectarea măsurilor de prevenţie este, în continuare, esenţială pentru stăpânirea acestei pandemii.
Amânare competiții scrimă COVID-19
Banca de pe terasă devine aparat de lucru
Dorim să umplem golul lăsat de dureroasa absență a competițiilor şi a activităţilor sportive, iar astăzi începem ziua cu antrenamentul atleţilor CSU POLITEHNICA TIMIŞOARA. Doar întorc capul prin casă, prin cameră și peste atleții noștri văd doar aparate de lucru.
A spus cineva pentatlon?
Da, da, stăm acasă. Însă creativitatea ne ajută să redefinim statul, doar suntem sportivi. Singuri, singurei … dar cine ne face exercițiile?
Pregătiri după Paști la Volei
… și celelalte componente ale echipei de volei feminin, se antrenează.
Pregătiri de paști la Volei
Printre pregătirile de Paști, Andreea și Cybell au continuat pregătirea fizică. Cele două evoluează pe postul de libero la echipa de volei a clubului nostru. Ele se antrenează foarte serios și în condiții vitrege.